România a trimis marţi, 15 august, în Insula Corsica un modul specializat de stins incendii de pădure. Din echipă fac parte 20 de pompieri din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.
Potrivit unui comunicat de presă al IGSU, deplasarea pompierilor salvatori se realizează pe cale aeriană, cu aeronave din cadrul Ministerul Apărării Naţionale.
Durata misiunii este de 15 zile.
„Cei 20 de pompieri îi vor înlocui pe colegii din Slovenia, a căror revenire în ţara de origine a fost necesară pentru gestionarea inundaţiilor înregistrate în ultima perioadă. Colegii noştri vor pleca cu 3 mijloace de mobilitate, iar la eventualele misiuni alocate de omologii francezi vor utiliza tehnica de intervenţie a ţării gazdă”, precizează pe Facebook IGSU.
A fost adoptată şi o hotărâre a CNSU în acest sens, având în vedere solicitarea autorităţilor din Franța, transmisă prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, pentru acordarea de asistenţă internaţională în contextul pre-poziţionării echipelor de intervenţie pe durata sezonului de vară predispus incendiilor de pădure, ca urmare a deficitului generat de imposibilitatea mobilizării modulului specializat în stingerea incendiilor de pădure din partea Sloveniei, ce urma să fie dislocat în Corsica, fiind informat prealabil şi preşedintele Klaus Iohannis.
Intenţia de sprijin din partea României a fost transmisă pe 11 august către Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgenţă al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
„Premierul Marcel Ciolacu a convocat, în data de 11.08.2023, în sistem hibrid, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, pentru a aproba suplimentarea modulului de intervenție specializat din România, care să ajute la stingerea incendiilor de pădure din Franța”, mai anunță IGSU.